Pentru ca sunt cea mai privilegiata fiinta din lumea asta, am tot timpul din lume sa fac doar ce, cand si cum vreau eu. In genialitatea mea, mi-am dedicat o parte din timpul meu pretios serialului "True Blood". Primul episod l-am vazut din greseala, cu circumspectia unui om care fuge de Twilight ca dracul de tamaie. Nu de alta, dar nu m-au pasionat niciodata filmele cu vampiri, cu atat mai mult o peltea lipicioasa in care niste adolescenti palizi joaca al dracului de prost si absolut nimic din ce se intampla nu-mi provaca macar un fior in plexul meu solar, altminteri atat de incercat in urma vizionarii altor filme.
Asadar, True Blood, un serial in care vampirii alterneaza consumul de sange sintetic cu cel uman. Au un reprezentant politic, care participa la tot felul de dezbateri televizate si incearca sa-i integreze si pe ei in societate, ca e mici, prosti si oropsiti de oameni. Altfel, o peltea soft intre protagonisti, o chelnerita care citeste, pardon, aude gandurile (inclusiv pe cele pe care nu vrea sa le auda) si un vampir fioros, sangeros, experimentat, pe nume... Bill (stiu, i se potriveste ca o manusa de cauciuc cu strasuri aplicate).
Per ansamblu, serialul are de toate. Iti hraneste setea de umor nesimit, bine infipt in replici si situatii, are scene de sex cu duiumul, are suspans pana la dumnezeu. Simtul meu critic l-a suportat atat de bine, incat inca nu-mi vine sa cred ca am reusit sa vad un film cu sugatori di sanji care sa nu-mi provoace sentimentul ca mai bine-mi dadeau mie bugetul si-mi luam bajcheti de toti banii, asta ca sa nu existe in aer sentimentul ca au fost bani cheltuiti de-a pula (stiu, fraza de neam prost, nu uitati sa respirati, muah).
Cel mai tare personaj din True Blood, Eric, un suedez full option, este jucat de un ilustru necunoscut pe nume Alex Skarsgard. Cand ma uit la Alexica Vampirica asta, inteleg de ce ador swedish death metalu', de ce-mi plac coarnele vikingilor, de ce tranzitivitatea este o proprietate generala a echilibrului termic, de ce viata are secs.
Dar n-am noroc... Zilele trecute am terminat toate episoadele si am ramas neimpacata, ca sa nu zic altceva. Ca sa mai uit un pic de Alexica si coltii lui cariati la modul sexi, ii scriu unui bun si vechi prieten: "draga gugal, seriale vampiri, entar!" . Ca sa continui pe aceeasi tema, nu de alta. Gasesc serialul asta, "Vampire Diaries", si zic muma, mi-o pus dumniezo' mana-n cap. Bai, deci blestemul lu' Alexica-masea-mica m-a ajuns! Alti adolescenti palizi, acneici, apa batuta-n piua pe aceeasi placa, dumnezeule, pic de imaginatie. Alt buget facut praf, eu in continuare fara sutele de perechi de bajcheti dorite. Si m-au cuprins spumele pocaintei, astfel incat m-am apucat sa sap, sa mai aflu cate ceva de Alexica.
Nu mica mi-a fost stupoarea sa dau de acest blog, un blog romanesc dedicat in intregime lui Alexica. Acum chiar ca nu ma mai simt singura care-l apreciaza.
