Nothing's as it seems

Oh, you sad paw...

Ati observat ca o dezamagire nu vine niciodata singura? Bineinteles, nu este cazul meu. Eu n-am nicio dezamagire. Pentru ca nu am asteptari de la oameni. Pentru ca oamenii pe care-i cunosc eu ma surprind si o fac doar placut. Pentru ca n-am cunoscut inca o persoana care sa fie sub asteptarile mele. Pentru ca nu am asteptari mari.

Asteptarile mele sunt niste pitici pleonastic de mici care, daca un soarece mediu ar avea soareci in casa, s-ar ascunde in gaura si ele, si familia lor si ar putea sa-si construiasca bine-mersi si o capela, sa se roage la un dumnezeu a carui statuie ar incapea in aceeasi gaura mica-mica de soarece localizata in gaura unui soarece. Desigur, acum exagerez. Nu statuie, ci icoana, caci pentru ca din lipsa de spatiu.

Exista oameni care nu ma asculta.
Exista oameni care nu inteleg ce spun.
Exista oameni ale caror stangacii ma amuza teribil si de care profit.
Exista oameni care au impresia ca ma cunosc.
Restul e istorie.

Viata are asperitati si as prefera sa nu

Exista oameni care, in tristetea lor, nu vor deloc sa inteleaga ca Eli din The Book of Eli e fucking orb. Oameni, de ce nu ma credeti? E orb, in mortii lui! "Da n-ai vazut tu cum a omorat pisica de la inceput? sau cioara de la jumatate?" Ba da, dar asta face fie filmul foarte prost si cu inadvertente, adica un film total non-realist unde orbii deseneaza smiley face cu pasta de dinti pe curul mustelor radioactive, fie Eli este, realmente, un personaj fabulos care si-a dezvoltat celelalte simturi atat de tare incat abia se mai observa ca n-are, vezi doamne (sic!), vaz.

Evident, o sa exploatam ipoteza conform careia Eli este un orb magic, un orb ne-orb care, in glaucomul, cataracta si desprinderea lui de retina, vede la departare mai bine decat vad eu la apropiere. Oare cum s-ar comporta Eli in alte situatii?

Eli ar vedea economia tarii noastre cum scade vertiginos si ar pleca retroactiv, imediat dupa '89.

Eli ar fi folosit pe post de ecograf in spitalele care nu-si permit unul. Ar fi atat de performant incat ti-ar spune sexul plodului din primele 72 de ore de sarcina.

Eli e genul de om care vede glontul venind si, in timp ce-l vede venind descalceste cine stie ce teorie a relativitatii mictionand pe Einstein de dupa colt, gatind omleta sotiei si punand ghiozdanul in spate copilului, reuseste, deloc suprinzator, sa-i schimbe traiectoria catre cel care l-a trimis, care moare astfel impuscat, spanzurat, fiert in ulei incins, explodand in flacari in acelasi timp.

Eli poate sa vada daca o zi e buna cu doua zile inainte, nu s-o cunoasca de dimineata.

Eli e singurul om care, de bine ce vede, a vazut penisul lui Lady Gaga si vaginul lui Naomi. Uneori si invers. Alteori si viceversa.

Cum sa te joci frumos in Google

Nu o cunosc pe persoana care a scris asta, dar se vede treaba din continutul articolului ca este o persoana tare inteligenta. Am ramas profund fascinata de tehnicile ei de a invarti condeiul, zic, prin urmare ma gandesc ca ar fi cazul sa impart asta si cu cei trei, acum ca am aflat, cititori ai mei.

Se pare ca-mi iese productivitatea pe nas, dat fiind ca, in ultimele doua zile, practic, am trait doar in blogspot. Ce-i drept, ca sa scriu multe, trebuie sa si traiesc multe. Ma duc sa traiesc.

Cheers!

History of Movie Title Design

A Brief History of Title Design from Ian Albinson on Vimeo.

Ce inseamna Gogaie?

Dupa mai bine de un an de absenta de pe scena blogosferei romanesti, am hotarat sa ma intorc cu freza si forte noi. Ati ghicit, mi-am schimbat samponul. Stiu ca cititorii mei(in numar de maxim doi, cu tot cu mine, probabil) mi-au dus lipsa si sunt extrem de curiosi sa afle ce satana am mai facut. Pai...
Am trecut printr-o serie de experiente initiatice, lately. Fireste, nu m-au ajutat cu nimic. Inot in acelasi obscurantism dintotdeauna. Sa purcedem, dara, a trece in revista.

Imi place Fringe. E o intreaga nebunie cu genetica si trialuri de medicamente pe oameni, cu o fatuca de la FBI care descopera din ce in ce mai multe dubiosenii, ajutata de un medic si de fiul sau. Acuma, medicul este ba senil, ba nebun, ba extrem de lucid pentru un om cand senil, cand nebun, in timp ce fiu-sau este mult prea prost pentru galagia de IQ pe care chipurile o are. Si parca Olive, blonda aia, e cam stearsa. O sa ma opresc aici, cat inca mai cred ca-mi place serialul.

In aceasta seara minunata am fost, cu ocazia unei zile absolut speciale, sa beau un ceai nefiltrat de macese. Minunatia s-a petrecut intr-un loc unde nu mai fusesem niciodata. M-a izbit crunt atmosfera de cantina, cu covor imbacsit de praf pe jos, mese asezate ca la parastasul de inmormantare. Sala mare, igrasie, aspect de camin cultural. Muzica era doar la TV, pe un post comercial. In dreapta mesei la care stateam se afla un nene foarte mare si era negru de suparare, sau din alte motive. Avea o palma mare-mare, care se intindea pe ceafa si mult din spinarea unei tanti mici si blonde , iar cealalta mana si-o incolacise intr-un mod bizar pe dupa ceafa ca sa tina telefonul la urechea opusa mainii cu care facea actiunea propriu zisa. Era o transpunere extrem de sinistra a zicatorii "te scarpini pe dupa cap", sau ceva.

Clar, o sa mai merg acolo.

Diareea Vampirilor

Pentru ca sunt cea mai privilegiata fiinta din lumea asta, am tot timpul din lume sa fac doar ce, cand si cum vreau eu. In genialitatea mea, mi-am dedicat o parte din timpul meu pretios serialului "True Blood". Primul episod l-am vazut din greseala, cu circumspectia unui om care fuge de Twilight ca dracul de tamaie. Nu de alta, dar nu m-au pasionat niciodata filmele cu vampiri, cu atat mai mult o peltea lipicioasa in care niste adolescenti palizi joaca al dracului de prost si absolut nimic din ce se intampla nu-mi provaca macar un fior in plexul meu solar, altminteri atat de incercat in urma vizionarii altor filme.

Asadar, True Blood, un serial in care vampirii alterneaza consumul de sange sintetic cu cel uman. Au un reprezentant politic, care participa la tot felul de dezbateri televizate si incearca sa-i integreze si pe ei in societate, ca e mici, prosti si oropsiti de oameni. Altfel, o peltea soft intre protagonisti, o chelnerita care citeste, pardon, aude gandurile (inclusiv pe cele pe care nu vrea sa le auda) si un vampir fioros, sangeros, experimentat, pe nume... Bill (stiu, i se potriveste ca o manusa de cauciuc cu strasuri aplicate).

Per ansamblu, serialul are de toate. Iti hraneste setea de umor nesimit, bine infipt in replici si situatii, are scene de sex cu duiumul, are suspans pana la dumnezeu. Simtul meu critic l-a suportat atat de bine, incat inca nu-mi vine sa cred ca am reusit sa vad un film cu sugatori di sanji care sa nu-mi provoace sentimentul ca mai bine-mi dadeau mie bugetul si-mi luam bajcheti de toti banii, asta ca sa nu existe in aer sentimentul ca au fost bani cheltuiti de-a pula (stiu, fraza de neam prost, nu uitati sa respirati, muah).

Cel mai tare personaj din True Blood, Eric, un suedez full option, este jucat de un ilustru necunoscut pe nume Alex Skarsgard. Cand ma uit la Alexica Vampirica asta, inteleg de ce ador swedish death metalu', de ce-mi plac coarnele vikingilor, de ce tranzitivitatea este o proprietate generala a echilibrului termic, de ce viata are secs.

Dar n-am noroc... Zilele trecute am terminat toate episoadele si am ramas neimpacata, ca sa nu zic altceva. Ca sa mai uit un pic de Alexica si coltii lui cariati la modul sexi, ii scriu unui bun si vechi prieten: "draga gugal, seriale vampiri, entar!" . Ca sa continui pe aceeasi tema, nu de alta. Gasesc serialul asta, "Vampire Diaries", si zic muma, mi-o pus dumniezo' mana-n cap. Bai, deci blestemul lu' Alexica-masea-mica m-a ajuns! Alti adolescenti palizi, acneici, apa batuta-n piua pe aceeasi placa, dumnezeule, pic de imaginatie. Alt buget facut praf, eu in continuare fara sutele de perechi de bajcheti dorite. Si m-au cuprins spumele pocaintei, astfel incat m-am apucat sa sap, sa mai aflu cate ceva de Alexica.

Nu mica mi-a fost stupoarea sa dau de acest blog, un blog romanesc dedicat in intregime lui Alexica. Acum chiar ca nu ma mai simt singura care-l apreciaza.